De mici copii, simtim nevoia de validare. Unii parinti o ofera, altii mai putin, si nu pentru ca nu vor ci pur si simplu, nu-si dau seama sau poate ca asa au fost si ei crescuti la randul lor. Copiii care n-o primesc la timp, e probabil sa ajunga, ca adulti, sa ii multumesca pe toti tocmai pentru a primi validarea celorlati, de multe ori in detrimentul lor pentru ca isi vor calca pe propriile nevoi pentru a le satisfice pe ale celorlalti. E minunat sa ajuti insa prima data, satisfa-ti tu nevoile pentru a putea ajuta din toata inima, fara asteptari care ar putea crea frustrare.
Multi parinti ofera validarea spunand copilului: “Esti (cel mai) destept! Esti (cel mai) grozav!” Te-ai putea intreba: “Asa, si? Ce-i rau in asta?”
Spunandu-i “cel mai”, sugereaza competie si asta l-ar putea face sa se compare mereu cu ceilalti. In al doilea rand, inevitabil, de fiecare data cand va fi pus in situatia de a incerca un lucru nou, s-ar putea gandi: “Daca nu reusesc, inseamna ca nu sunt destept?” Si asta ii va starni frica de esec, determinandu-l sa fuga de provocari pentru a ramane la asa-zisul statut de “destept” si sa nu dezamageasca. Ba chiar uneori, s-ar putea teme ca nu va mai fi apreciat sau chiar iubit daca esueaza.
Si atunci cum sa faci sa-l validezi fara a-i starni frica de esec? Punand accentul pe ceea ce face, pe procesul in sine, inclusiv pe efortul depus, chiar si cand nu-i iese si asigurandu-l de iubirea noastra neconditionata, indiferent daca-i reuseste ceva sau nu.
Iata si cateva exemple:
Faci o treaba extraordinara.
Te descurci foarte bine.
Imi place ca te-ai straduit sa…
Vad ca devii tot mai increzator cand faci…
Ok, poate nu ti-a iesit chiar cum te asteptai. Ce-ai invatat din experienta asta? Ce vei face diferit data viitoare?
Cum te simti cand faci…?
Ce abordare interesanta ai adoptat.
In felul acesta, el va intelege ca abilitatile sale pot fi dezvoltate, va avea o mentalitate care ii permite sa evolueze si va indrazni sa se implice in provocari noi.