Mie imi plac inceputurile, efectiv le iubesc. Iubesc entuziasmul inceputurilor, exuberanta, optimismul, bucuria, surpriza, asteptandu-ma la ce e mai bun cand incep ceva nou. Am inceput o multitudine de activitati in viata mea, in foarte multe domenii si fiecare m-a imbogatit, mi-a adus valoare si noi satisfactii, noi prieteni.

Este o exaltare  sa incep o pictura, o maiestrie sa o elaborez, si o adevarata intelepciune  sa o termin; mai exact sa stiu cand sa ma opresc. Daca ma opresc prea devreme pictura pare incompleta, ceva ii lipseste, in schimb, daca nu ma opresc la timp s-ar putea sa o imbacsesc, sa o obosesc, sa o sufoc, chiar sa o ucid.

Facand o paralela cu viata, tot asa pot obosi  si sufoca  o relatie sau o activitate din viata mea, daca nu stiu sa ma opresc la timp, sa accept ca atat a tinut cat a fost frumos si benefic pentru toti cei implicati  si sa inchei facand loc unui alt inceput, curat si proaspat.

Inainte de a incepe sa pictez urmez un ritual care imi permite sa  imi golesc mintea de ganduri stresante. Acest ritual incepe cu cateva respiratii profunde, o rugaciune, o meditatie, o binecuvantare, dedicand activitatea de creatie binelui suprem, apoi continui aprinzand un betisor parfumat si cautand un fundal sonor cu care rezonez in acele momente.  Acest ritual ma ajuta sa ma eliberez de trecut, de viitor, sa intru in starea de flux, in starea de prezenta, sa ma conectez cu Universul. Asa imi gasesc echilibrul fizic, mental si emotional. In aceste momente de maxima conexiune eu devin un instrument prin care Divinitatea se manifesta; atunci se intampla minunea. Totul curge, intuitia si imaginatia isi dau frau liber. In aceste momente inspiratia e la cote maxime si sunt doar eu si pictura mea.

In momentele in care reusesc sa intru in starea de prezenta in orice activitate din viata de zi cu zi obtin aceleasi minuni. In aceste momente, traiesc in ritmul lui Dumnezeu. Toate activitatile au eficienta, totul se leaga, se desfasoara fara efort si cu randament maxim.

In perioada procesului de creatie, din timp in timp ma indepartez de sevalet ca sa vad imaginea de ansamblu, de la distanta, sa o privesc si din alte unghiuri, din alta perspectiva, din pozitia de observator si nu din cea de creator. Eu imi intorc picturile in toate variantele posibile, le privesc chiar in oglinda ca sa verific cu simtul de artist echilibrul acestora din punct de vedere compozitional, al formei, al intensitatii culorilor. Apoi pot sa ma apropii, sa adaug, sa schimb, sa sterg, sa mai pun un accent, un detaliu, si toate acestea fac o diferenta majora.

La fel este si in viata, imi analizez  un eveniment, o situatie, o relatie, un conflict, …din exterior, exact cum as privi un spectacol. Ies din rolul meu si ma pozitionez in postura spectatorului care priveste pe scena, dintr-o alta perspectiva. In acest fel imi apar multe constientizari care imi permit  sa iau decizi benefice pentru mine si cei apropiati, sa ajustez, sa schimb sau sa imbunatatesc. Si in viata, ca si in arta, un detaliu poate face o diferenta majora.

In fiecare zi am ocazia sa incep o panza noua , o pictura care sa imi bucure sufletul si apoi sa ii bucure pe semenii mei. Si pentru asta sunt plina de recunostinta.

Tot asa , facand o analogie, in fiecare zi primesc o panza noua de la viata, o panza alba pe care doar eu sunt in masura sa o pictez exact asa cum imi doresc. Ceea ce fac eu cu panza, cu ce culori o inviorez, cat de armonios si de echilibrat le imbin, sta doar in puterea mea.

Sta in puterea fiecaruia sa ne coloram viata, sta  in puterea ta si te provoc sa imi scrii cum iti pictezi tu zilnic panza alba ce o primesti de la VIATA.

Votează