Ok, dar cum sa fac mai departe ? Grea treaba… sau …nu.
Depinde de mine ? DA !
Sa fie primul pas acceptarea? Sa accept acel eveniment cu mintea si cu sufletul de acum. Pot lucra la asta?
Cu siguranța. Oricum evenimentul care s-a produs nu-l pot schimba, si nici timpul cand a avut loc.
La ce pot lucra este perspectiva. Sa privesc cu ochii de acum, cu cunoasterea de acum, cu detasarea de acum, fara sa intru din nou in emotia de atunci.
Poate ca acum, cand nu mai sunt pe scena, in acel rol de victima si m-am asezat in sala, pe scaun, vad totul altfel. Pentru ca m-am departat , vad mai clar , mai detasat.
Incep sa vad detaliile, sa ii vad și pe ceilalti, sa le vad limitele si sa inteleg lucrurile in ansamblul lor. Sa inteleg si sa accept.
Si mai departe ?
………..Si cand inteleg si accept, apare si dorinta de a ierta. De ce ? Pentru ca fiinta mea simte ca aceasta iertare ma va elibera de acea suferinta care mi-a inveninat viata atata timp…si nimeni nu vrea sa sufere.
Sufletul meu are nevoie de aceasta iertare, ca sa se poata vindeca, corpul meu la fel. Mintea mea la fel, chiar daca se lasa convinsa mai greu.
Atunci cand accept, inteleg si sunt pregatit, gasesc in interiorul meu și puterea sa fac acest lucru : sa iert.
Pur si simplu sa iert, fara sa astept sa faca celalalt primul pas.
De unde si cu ce sa incep ?
Incep cu mine in primul rand, cu iertarea mea si a copilului meu interior.
Pot avea o discutie, eu cel de acum cu eul meu de atunci , in care sa ne impartasim emotiile traite ,sa ne facem intelesi si sa ne cerem iertare unul de la altul.
Apoi sa ne cerem iertare de la cei care ne-au jignit și ei sa isi ceara iertare de la noi, ca intr-o scena de film.
Si facand aceasta iertare plenara, eu cel de acum, cu copilul interior și cu cei care m-au ranit, ma vindec și prind curaj.
Curajul de a face aceasta iertare cu persoanele reale, daca mai sunt în viata.
Sau daca inca nu putem si nu suntem pregatiti atunci le putem scrie o scrisoare in care sa explicam tot ce am simtit și am trait atunci .
Daca trimitem iubire si acceptare neconditionata si cea mai incrancenata inima se inmoaie si se deschide.
Dar ca sa putem face asta este nevoie sa ne iubim si sa ne acceptam neconditionat in primul rand pe noi.
Si in final apare si acea iertare plenara și eliberatoare, care ne face sa ne imbratisam si sa iertam complet.
Iertarea si uitarea completa se astern incet, incet, ca un strat proaspat de zapada imaculata si acopera toate ranile si cicatricile noastre sufletesti si trupesti.
Ninge cu lacrimi adevarate și vindecatoare.
