Aceasta rana apare atunci cand inca de copil iti lipseste aprecierea, recunostinta, respectul, respectul drepturilor si meritelor tale, echitatea, impartialitatea sau integritatea.
In articolul precedent, referitor la invidie, regaseam aspectul comparatiei daunatoare, care ne face sa ne simtim nedreptatiti. In acest caz, nu ne sunt recunoscute calitatile, ci se doreste sa facem ceea ce fac altii sau sa obtinem ceea ce au altii, netinandu-se seama de calitatile si dorintele noastre personale.
Exista persoane care ne neindreptatesc nu din dorinta de a ne face noua rau, ci pentru ca scopul lor este sa isi atinga propriile lor obiective, fara a tine seama de ceea ce credem sau simtim noi sau fara a tine cont de impactul asupra celorlalti.
Credinta parintilor care isi imping copii spre « progres » prin compararea cu « Gigel » care face lucrurile « mai bine » , insa neluandu-l pe Gigel cu calitati si defecte, ci comparand doar ce el are si copilul tau nu are duce la crearea in sufletul copilului a unui sentiment de nedreptate. Acest sentiment, hranit in timp de aceleasi actiuni, vorbe, descurajari conduc la o adevarata rana, care poate transforma copilul intr-un adult frustrat, descurajat si plin de convingeri limitative, adevarate bariere in dezvoltarea armonioasa si in obtinerea unui stil de viata sanatos atat fizic, cat si emotional.
Ce se intampla cand avem aceasta rana? Atragem oamenii care ne vor « intoarce cutitul in rana » si vor accentua in acest fel rana NEDREPTATII.
Care sunt solutiile ?
In primul rand nu exista un medicament pe care sa il pui pe rana si sa o vindeci, caci si asa ar ramane cicatricea, ea fiind uneori extrem de adanca si dureroasa. Si atunci ce facem ? Ce solutii avem ?
- In primul rand este nevoie sa constientizam faptul ca asa cum crearea ei s-a facut in zeci de ani, pentru vindecarea ei este nevoie tot asa de timp, energie, organizare si perseverenta.
- Acceptarea faptului ca parintii, cu toata iubirea si intentiile pozitive, pot gresi fata de copii, deoarece si ei la randul lor au rani personale si sunt limitati. Pur si simplu au facut ceea ce au crezut ei ca este mai bine pentru copilul lor.
- Acceptarea ca problemele din viata au nu doar o latura negativa, ci si o latura pozitiva si anume faptul ca datorita lor, devenim mai puternici si invatam sa gasim solutii. Un copil nu poate invata sa mearga si sa aiba incredere ca poate, daca nu cade si in acest fel nu invata ca poate sa se ridice.
- Acceptarea faptului ca fiecare are dreptatea sa. Nu exista un adevar absolut, ci fiecare vede adevarul din propria perspectiva, fiind influentat de propriile credinte.
- Stabileste-ti granitele, analizand ce este cu adevarat important pentru tine si ce platesti in cazul in care tolerezi incalcarea acestor granite. In general, incalcarea granitelor duce la sacrificiu. Acesta, in timp, se transforma in frustrare, care la randul ei se transforma in reprosuri. Este cazul parintilor care le reproseaza copiilor ca au « bagat » enorm de multi bani in meditatii » si copilul nu a reusit sa intre la facultatea dorita de parinti. Si toaata viata ii reproseaza copilului acest lucru…iar copilul ce va face ? Va spune « ti-am cerut eu acest lucru » ?. Intalnim acest lucru in cupluri….poate fi vorba de momentul aparitiei copilului sau in cazul in care pentru a fi impreuna unul dintre parteneri « renunta » la job/ locuinta/ etc pentru a fi alaturi de celalat. Eventual nu se adapteaza noului statut si incepe sa ii « scoata ochii » partenerului pentru sacrificiile facute din dragoste. Pentru a reusi, este important sa fii detasat cand stabilesti aceste granite si sa analizezi pro si contra cu luciditate.
- Accepta ca asa a fost cel mai potrivit in acel moment si ca acea trauma a fost importanta pentru a-ti invata lectia si a deveni adultul minunat si capabil de astazi.
- Inlocuieste FURIA cu RECUNOSTINTA SI ACCEPTAREA ca existi si ca exista un scop suprem la care a contribuit aceasta experienta.
Eu, pentru a ma vindeca de leucemie, a fost necesar sa invat sa iert si sa fiu recunoscatoare. Astazi, dupa 23 de ani de la transplant, realizez ca datorita acestei traume am devenit cea care sunt astazi, ca datorita acelei experiente am cunoscut oameni minunati, am invatat sa dau alte valori vietii si sa ma bucur de lucruri pe langa care in trecut treceam fara sa le dau atentie.
