Imagineaza-ti ca te trezesti dimineata si auzi galagie in casa.
Multe multe voci, vorbind deodata. Unele tipa, altele plang, altele canta, altele vorbesc repetitiv. Altora parca nici nu poti sa le distingi sunetele foarte clar.
Te dai jos din pat, iesi din camera si in jurul tau – plin de oameni!
Pui mana pe telefon sa suni pe cineva si unul din oamenii aia se apropie si incepe sa rada de tine: “Ha! De parca te-ar crede cineva vreodata! O sa zica, evident, ca ai innebunit. De fapt, stii ceva, hai, suna – ce-o sa ne mai distram! Hai, nu suni?”
Ramai pe loc cu telefonul atarnanad in mana – “Da’ chiar… ce-o sa spun? Ca au aparut multi oameni peste noapte la mine in casa si toti par sa se poarte ca si cum ar fi fost dintotdeuna aici?”
Gandul iti e intrerupt de sunetul telefonului: mama ta. Pana sa te dezmeticesti, unul din oamenii din casa raspunde si incepe sa vorbeasca in locul tau: “Da? Sigur. Nu, e in regula, aveam niste planuri insa le pot amana. Ne vedem in curand”.
“Ce? Cum este posibil asa ceva? Nu vreau sa imi aman planurile, de ce ai spune asta? Si de ce-mi iei telefonul din mana sa vorbesti in locul meu??”
“Sa fim seriosi… planurile tale oricum nu erau importante. Ce-aveai de gand sa faci? Sa petreci o dupa-amiaza in 2 uitandu-va la seriale? E mai important sa te duci la mama ta daca vrea sa te vada, chiar daca v-ati vazut de curand”
“Super, ziua mea e complet diferita acum de cum mi-am imaginat…” te gandesti in timp ce te intrebi daca ar trebui sa-i dai de capat situatiei sau sa pleci la munca. La urma urmei, responsabilitatile te asteapta, ti-ai luat un angajament si nu poti fi neserioasa. O sa te ocupi de asta cand te intorci.
“Nu purta fusta aia, n-ai vazut cum te-ai ingrasat si ce urat ti se vad picioarele? Nu trebuia sa mananci ciocolata aia aseara. Pune-ti pantalonii astia pe tine.”
“Da, da, si ai face bine sa te duci la pensat, cum poti sa iesi din casa asa? Vino aici sa te machiez mai bine, nu poti risca sa te duci in lume cu fata aia”.
Ca teleghidata, te duci in baie si astepti sa fii “corectata vizual”.
“Ia uite, ce-o fi vrut sa zica omul asta prin <Ne vedem in curand>? Ce penibil, nu stie cum sa faca sa te evite” – auzi o alta voce in timp ce te privesti in oglinda.
“Nu-i adevarat, este iubitul meu si momentan e plecat din oras… Insa o sa ne vedem in curand”
“Da, sigur, de fapt nu stie cum sa petreaca cat mai mult timp departe de tine. De fapt, stii ceva? O sa iti arat”
Ia telefonul de pe etajera si compune un mesaj cu voce tare: “Daca iti pasa ne-am fi vazut deja”. Trimis. Tu privesti ca din spatele unui geam de sticla si te agiti neputincioasa, fiindca fapta e deja facuta.
O ora si jumatate mai tarziu, deja la munca, te ridici de la birou si te duci la baie pentru ca abia iti mai poti stapani lacrimile. Oamenii din casa ta au venit dupa tine chiar si aici si au continuat sa faca si sa spuna lucruri in numele tau: unul a acceptat un proiect nou desi abia ai timp sa mananci cu tot ce ai deja de facut, altul i-a trimis un mail agresiv unui coleg iar altul, o, nu, i-a scris iubitului tau “Daca e atat de interesant acolo ca ai uitat sa-mi trimiti un mesaj, atunci ramai unde esti”.
Ziua asta este un cosmar, nu te mai poti concentra la nimic, responsabilitățile sunt din ce in ce mai multe iar timpul e din ce in ce mai scurt si pana nu rezolvi situatia din cuplu oricum nu ai liniste.
Cand ajungi in fara usii mamei tale, unul din oamenii din casa ta a venit repede si ti-a tras de gura într-un zambet.
“Bun, acum poti merge, doar nu voiai sa mergi asa, posomorata, si sa ii strici ziua cu aberatiile tale?”
Ajungi in sfarsit acasa si dai drumul la un serial, o comedie. Si dai volumul tare, ca sa acoperi vocile din jur. Tot le auzi, asa ca iti iei telefonul si incepi sa dai scroll in timp ce serialul ruleaza, sperand sa te poti distrage de la ele.
Nu reusesti asa ca iti epuizezi simturile pana cand in sfarsit te prabusesti in pat, cu 5 ore inainte sa sune alarma si sa o iei de la capat. Speri ca dimineata totul sa revina la normal si asta sa fi fost doar un vis.
Insa atunci cand iti suna alarma, ei sunt tot acolo.
Cum te-ai simti?
Probabil te-ai simti neputincioasa, rusinata de neputinta ta si te-ai intreba serios daca ai innebunit.
Ei bine, fix asta se intampla in fiecare zi, cu fiecare dintre noi, numai ca nu in casele noastre, ci in mintile noastre.
Ceea ce credem ca sunt adevaruri absolute sunt de multe ori numai instante, bucati de adevar, la care, daca te vei uita mai bine, vei descoperi intregi mecanisme de ganduri si emotii coerente, care construiesc cate o realitate diferita.
Toate instantele astea interfereaza cu alegerile pe care le facem in fiecare zi, si cu dialogul mental pe care il avem cu noi in fiecare moment.
Ca si cum tu nu am fi cate un singur om, ci un grup de oameni, fiecare cu personalitatea sa, dorintele sale, fricile sale, interesele sale. Iar problema incepe atunci cand unii din oamenii astia din noi nu se mai plac si intra in conflict.
Atunci doar par sa lucreze impreuna cand de fapt se lupta pentru putere ca pentru viata.
Acolo e munca fiecaruia dintre noi ca si stapan al casei si al vietii noastre: sa identificam toti oamenii astia, sa ii ascultam pe fiecare in parte, sa ii intelegem si sa le mediem relatia.
Abia atunci o sa fie liniste. Pana atunci, o sa fie o lupta continua si o incercare necontenita de a ne distrage de la zgomotul pe care oamenii astia care locuiesc în noi il fac atunci cand ne conduc viata.