”Linistea este inceput al curatiei sufletului.”
Sfantul Vasile cel Mare
Din Jurnal
Observ. Am inceput sa ma observ din ce in ce mai mult in ultimii ani. Imi observ respiratia. Imi plimb atentia prin tot corpul pentru a invata sa simt, sa cunosc propriul trup si sa-i aflu din ce in ce mai mult, inteligenta si mai ales, sa invat sa-i ascult vocea.
Invat sa tac pentru a-mi da voie sa-mi urmaresc respiratia. Invat sa fiu. Invat sa-mi aflu Centrul. A fi in Centru denota maiestrie, inseamna lucru cu sine. Inseamna o dorinta arzatoare a inimii ce tinde catre desavarsire si de a practica disciplina pentru a ajunge acolo pe culmile rafinate ale linistii interioare. Cand totul tace, se instaleaza o armonie ce are propriul ritm si propria muzica iar Sinele se simte in largul sau iar Omul Interior incepe sa guste din dulceata acestei lumi deosebit de frumoase.
Imi intreb sufletul dupa ce tanjeste? Care e dorul sau cel mai aprins? Imi raspunde ca-i este dor de Iubire, de caldura din Centru. „Toate limbile omenesti si ingeresti de le-as vorbi, daca nu am dragoste, m-am facut arama sunatoare ori chimbal galagios.“ (I Corinteni 13,1)
Imi amintesc de Jung care spunea in cartea sa Amintiri.Vise.Reflectii (pag.401) ca „Omul ca parte nu intelege intregul; ii este subordonat. (…) Iubirea ii este lumina si intuneric si nu ii intrevede sfarsitul. (…) Omul poate da iubirii toate numele care-i stau la dispozitie – nu va face decat sa se piarda in nesfarsite amagiri de sine. Daca poseda un dram de intelepciune, va depune armele si va numi ignotum per ignotius (un lucru necunoscut printr-un lucru si mai necunoscut), asadar cu numele Domnului. Este o marturisire a subordonarii, a imperfectiunii si a dependentei sale dar totodata o marturisire a libertatii sale de a alege intre adevar si eroare.“
Asadar, las aici un exercitiu propus de Maestrul O.M. Aivanhov mentionat in cartea Calea tacerii, prin care isi invata discipolii cum sa contemple soarele dimineata si cum sa se apropie de propriul centru si a incepe sa guste din intelepciunea Sinelui.
„…dimineaţa când contemplaţi soarele, gândiţi-vă că apropiindu-vă de centrul universului vă apropiaţi de propriul centru, în apropierea soarelui deveniţi mult mai vii, pentru că soarele este focul vieţii, în fiecare dimineaţă apropiaţi-vă de soare, spunându-vă că puteţi capta o sclipire, o flacără pe care o ascundeţi în voi. Păstrând-o ca pe o comoară nepreţuită. Datorită acestei flăcări, viaţa voastră va fi purificată, sublimă şi peste tot unde veţi merge veţi aduce cu voi puritatea şi lumina.“
Aminteste-ti, totul depinde doar de tine. Daca ai pornit pe calea cunoasterii de sine, continua, persevereaza. Ramai pe cale. Lumina te sustine!
