Bine v-am regasit, dragi cititori. Stiu ca nu e tocmai placut sa discutam despre conflicte, dar ele apar inevitabil in vietile noastre, uneori, chiar in scopul de a ne ajuta sa evoluam.

Nu este un secret – conflictul, reprezinta un fenomen specific naturii umane, care apare  in relatiile cu cei apropiati (mai ales cu partenerul de viata). De cele mai multe, conflictele apar pe fondul unor lipsuri, atunci cand ne exprimam nevoile si valorile personale, intr-un mod care contravine nevoilor si valorilor celuilalt. Conflictul este de fapt un simptom al lipsei – lipsa aspiratiilor ori planurilor comune ale partenerilor, lipsa de comunicare – fapt ce genereaza frustrare.

Un conflict bine tratat (in mod deschis si cu pricepere), inseamna crestere personala pentru ambii parteneri si cresterea relatiei. Tratat cu nepricepere sau lasat nerezolvat, conflictul, poate genera dezechilibre majore in relatie, adancind sentimentul de frustrare al partenerilor, si degradand vizibil relatia.

Doi soti intrasera in conflict datorita sforaitului unuia dintre ei.  Sotia se trezea mereu iritata si obosita. De multe ori se retragea in living in timpul noptii, cand sotul sforaia, dar nici acolo nu putea dormi prea bine, pentru ca ea adora sa fie tinuta in brate de sotul ei cand dormeau impreuna si nu-i placea deloc sa doarma singura. Desi il scutura noaptea in somn, il intorcea cand pe o parte, cand pe alta, si striga la el sa nu mai sforaie – totul era fara rezultat. Dupa cateva luni relatia devenise foarte tensionata. Sotia se trezea din ce in mai obosita si iritata, avea insomnii, si devenise invidioasa pe sotul ei care dormea atat de profund si se trezea mereu odihnit.  Cand sotia ajunsese sa refuze intimitatea cu sotul ei, din cauza oboselii, acesta a realizat ca intr-adevar au o problema. El isi iubea sotia si dorea sa-i fie bine. De aceea, intr-o zi a invitat-o in oras, la un restaurant intim, oferindu-i florile ei preferate si au discutat cateva ore despre situatia lor. A ascultat-o cu rabdare si i-a spus cat o iubeste. Au pus pe hartie toate variantele si au decis ca amandoi vor sa doarma impreuna. Au facut un plan. El a apelat la un medic, a cumparat un dispozitiv antisforait, ea si-a cumparat niste dopuri de pus in urechi si nu a mai dormit in living ci in bratele sotului ei. Dupa cateva saptamani armonia si dragostea a inflorit din nou intre ei, iubindu-se mai mult ca nicioadata.

Plecand de la scurta povestire de mai sus, iata cum ar putea fi tratat cu succes un conflict in cuplu:

  1. Primul pas este sa accepti ca exista un conflict, sa il constientizezi, si sa cazi de acord cu partenerul ca e necesar sa ajungeti impreuna la un consens, la o solutie;
  2. Apoi, stabileste de comun acord cu perechea ta, un timp optim pentru discutie, intr-un loc linistit, in care sa nu va intrerupa ori sa va distraga cineva;
  3. Defineste problema si identifica impreuna cu partenerul tau, contributia fiecaruia la conflict (scrie pe hartie daca consideri necesar);
  4. Asculta-ti cu atentie partenerul, fara sa-l intrerupi. Arata ca esti interesat de el, ca iti pasa, si-i acorzi suportul tau emotional. Asta il va ajuta sa se deschida mai mult;
  5. Comunica asertiv, fara sa-l critici, fara sa-l condamni ori sa-l jignesti pe celalalt. Nu acesta e scopul discutiei;
  6. Identifica impreuna cu perechea ta, alternativele de rezolvare a problemei si decideti  asupra acelei solutii acceptabile pentru amandoi;
  7. Alcatuiti impreuna un plan realist, cu ce aveti de facut, cu termene, cu schimbarile ce vi le doriti, cu pasii concreti;
  8. Evalueaza periodic, cu partenerul, rezultatele si pasii facuti, ajustand din mers detaliile marunte;
  9. Nu uita sa celebrezi impreuna cu partenerul fiecare pas important pe care l-ati facut.

Desigur, pot exista situatii, in care, in procesul de rezolvare a conflictului, sa iasa la iveala faptul ca cei doi parteneri, au interese, nevoi si valori atat de incompatibile intre ele, incat relatia nu ar mai putea functiona, oricat de mult s-ar stradui fiecare. De aceea este recomandat inca de la inceputul unei relatii, ca partenerii sa-si cunoasca interesele personale si cele comune, aspiratiile de viata, valorile si nevoile fiecaruia in relatia de cuplu, asteptarile fiecaruia s.a.m.d.

In speranta ca acesti pasi simpli, va vor ajuta sa rezolvati cea mai mare parte a conflictelor cu partenerul de viata, va doresc relatii armonioase si fericite, tuturor.

Va multumesc pentru timpul si atentia, acordate acestui subiect.


Aida Cimpeanu

Daca vrei sa faci  o schimbare, te astept la o sesiune de coaching cu mine. E-mail : aida.cimpeanu@academiadecoaching.ro Tel :  0748 553019/ 0728 651 711