Deseori vedem, in preajma obiectivelor turistice sau in vacantele de orice tip, persoane cu aparate de fotografiat. Se imortalizeaza locuri, peisaje, momente speciale, flori, animale dragalase si cate si mai cate.
Vazand un copil pasionat de aparatele de fotografiat, mi-a incoltit ideea si implicit metafora aceasta:
„Cum alegem sa privim/ fotografiem in mintea noastra, lumea din jurul nostru?”, „Ce detalii focalizam?”, „Ce imagini vrem sa retinem?
Un aspect foarte important, ce deriva din aceasta metafora este cum ii invatam pe copii sa vada lumea din jurul lor? Asupra a ce le canalizam atentia? Ce detalii le transmitem prin „obiectivul nostru fotografic”?
Pentru un copil de varsta scolara fotografia poate sa fie un bun inceput pentru o pasiune sau temelia pentru educatie estetica. Mai mult de atat, metaforic putem sa ii orientam catre a vedea, a intelege, a simti, a interpreta frumosul si a observa cu finete detalii, armonii, nuante, culori, s.a.m.d.p.
Pe langa aceasta discutie, vreau sa orientez metafora mea si catre partea educatiei pentru dezvoltare personala. In acest sens, sa fim contienti toti cei implicati in educatie (si dezvoltare personala, parenting, psihologie, etc) de valoarea vorbelor noastre si a directie in care orientam atentia si privirea copiilor pe care ii formam. Spre exemplu: o familie in excursie poate sa exclame „ce peisaj frumos!”, „wow, un apus splendid” sau poate spune…în aceelasi context „ce gunoi e pe jos….”, ”hai sa mergem inauntru ca ma enerveaza tantarii…”.
Fie ca suntem sau nu interesati de fotografie, in sens propriu, in sens metaforic…toate instantaneele pe care le surprindem cu mintea sau cu obiectivul aparatului foto…spun ceva despre noi.
Te-ai gandit ce mesaj se acunde in fotografiile pe care le faci?
