Am fost invitat zilele trecute la o sarbatoare de majorat .
Stateam si ma uitam. Veselie , exuberanta , inocenta , etalare.
Vedeam si simteam acea energie speciala care ti-o da tineretea.
Si pe neobservate eram si eu acolo… la fel de tanar ca si acei tineri , poate la fel de nepregatit la ce va urma , si poate la fel de nepasator. Imi traiam visul de devenire cu toata inocenta si curajul tineretii.
Apoi am inceput sa dau pe repede inainte anii , am retrait toate evenimentele din trecutul meu, cu tristeti si bucurii, cu iluzii si deceptii, cu elan si deznadejde , cu tot ce inseamna VIATA.
Si am ajuns din nou la varsta de acum si la masa de unde priveam acei adolescent minunati care traiau clipa , se bucurau cu toata fiinta lor de momentul ACUM, parca banuind in adancul sufletului lor ca ii asteapta o calatorie plina de nepravazut si de provocari.
Si m-am intrebat: cat sunt de pregatiti tinerii pt viata ?Cine ar trebui sa ii pregateasca si cum ?
Invatam de toate in scoala : romana, matematica, fizica.Facem lectii de pian, de balet, de inot . Ceea ce este foarte bine …sa stim cat mai multe din aceasta lume materiala.
Dar mai este o lume : lumea sufletelor noastre. Ce invatam despre sufletul nostru?
Despre cum sa ne iubim pe noi insine si pe cei din jur ?
Despre cum sa ne iertam pe noi si pe cei din jur, fara etichete, fara judecati ?
Despre cum sa ne protejam de abuzurile emotionale si fizice ? Sau daca am trecut prin aceste abuzuri, despre cum sa ne vindecam.
Ce facem in acest sens ? In familie ? In scoli ? In societate ? Ce schimbam ?
