Se spune ca atunci cand nu ai un plan al tau, risti sa te includa cineva in planul lui. Obiectivele sunt, de fapt, dorintele tale, planurile tale, pe care e bine sa le scrii pe hartie. De ce? Pentru ca mintea crede ceea ce vede. Si, nu mai ai nici o scuza in a spune ca ai uitat de ele.
Care sunt avantajele faptului ca ai obiective?
- Ai mai multa incredere in tine, in actiunile tale.
- Iti permit sa detii controlul vietii tale.
- Suferi mai putin de stres.
- Te vei concentra mai bine asupra tuturor lucrurilor pe care le faci.
- Vei fi capabil sa te focusezi pe prioritati.
- Esti mai motivat sa muncesti, ai rezultate mai bune.
- Iti observi realizarile si performantele tale si esti mai multumit de ele.
- Poti analiza si evalua rezultatele la fiecare etapa si poti elabora planuri prin care sa eviti greselile.
- Vei avea claritate in ceea ce faci, cunosti directia spre care te indrepti.
- Vei deveni mai rabdator, mai perseverent si determinat.
- In momentul in care vei obtine ceea ce iti doresti iti creste stima de sine.
- Devii o persoana responsabila pentru ceea ce faci si dornica de actiuni noi.
Care sunt greselile care pot fi evitate?
- Iti pui de la inceput intrebarea CUM? Pot fi obiective care la o prima vedere par imposibil de realizat, deoarece adesea gandim ca urmare a experientelor de pana acum. Fiind ceva nou, inca nu stii cum sa il faci. Renunta la intrebarea CUM, in prima faza! Dupa ce ti-ai stabilit deja pasii de actiune, poti face un exercitiu de imaginatie, si anume, sa te vezi peste timp cu obiectivul deja implinit. Si abia acum te poti intreba: “CUM ma simt eu cu acest obiectiv ?”
- Nu povesti altora despre telul tau, pentru ca exista persoane care te vor intreba cum vei face, apoi iti vor enumera o multime de piedici care pot aparea. De exemplu: ca a mai incercat cineva si nu a reusit, ca traim vremuri grele, ca nu exista o legislatie favorabila etc. Insa ceea ce e bine de stiut este faptul ca omul vorbeste din fricile sale, din convingerile sale limitative. Tu insa esti alta persoana, cu alte experiente, cu alte calitati, abilitati, cu alte resurse.
- Iti intocmesti un plan pe circumstantele actuale. Insa totul e intr-o permanenta schimbare. Indrazneste sa refaci acel plan intial in functie de indicatorii care s-au modificat. Pentru asta ai nevoie sa te gandesti la ce obtii mai presus de acest obiectiv al tau, scopul pentru care vrei acel obiectiv, si iti pui intrebarea: DE CE vreau X lucru? Si poti repeta aceasta intrebare de circa 5 ori cu fiecare raspuns pe care ti-l oferi. In felul acesta ajungi la motivele tale interioare pentru care ai ales sa actionezi.
- Crezi ca scopul este de a obtine acel obiectiv. Insa cel mai important este faptul ca in felul acesta devii constient de potentialul si resursele proprii, de abilitatile tale, de faptul ca esti capabil sa faci lucruri noi, sa investesti in tine, sa iti asumi riscuri. Calatoria pana la atingerea scopului propus este extrem de valoroasa pentru tine. Bucura-te de ea!
Confucius spunea: Cand observi ca devine imposibil sa iti atingi telurile, nu iti ajusta telurile, ci numai pasii catre atingerea acestora.