Spuneam in articolul trecut cat de mult ne marcheaza existenta plecarea de acasa a copilului nostru, fie ca merge sa studieze, fie ca si-a facut propria familie, fie ca pur si simplu vrea sa fie pe cont propriu.

Viata noastra se schimba odata cu venirea pe lume a copilului sau a copiilor nostri si din nou cand acestia pleaca.  In ceea ce ma priveste imi era teama de faptul ca eu si sotul meu ajungem sa suferinm de sindromul “cuibului gol”. Acesta este un moment de criza pentru cei doi parinti care se regasesc singuri, fata in fata, unul cu celalalt, dupa multi ani petrecuti alaturi, preocupati de copilul sau copiii lor. Acest sindrom pune pentru multi parinti urmatoarea problema: cum sa-si umple timpul?

Sigur, sunt situatii in care, fiind vorba de doi sau mai mult copii, e mai simplu, pentru ca cine ramane in urma acapareaza atentia si concentrarea parintilor. Dar in cazul copilului unic, ca al meu, “golul” poate avea proportiile pe care i le dau eu. Sau nu i le dau pentru ca acest gol de fapt nu exista. Nu exista decat o mare frica de noi insine si de a sta cu noi “la barfa”.

Este infricosatoare plecarea de acasa a copilului daca cuplul a decis ca sensul vietii lui este copilul si nu a cultivat si hranit propria relatie. Aici pot aparea discutiile pe diverse teme, scandalurile, alcoolul, nemultumirile, chiar conflictele.

Din punctul meu de vedere, avem atatea lucruri extraordinare in noi care pot fi scoase la suprafata daca deja nu au fost scoase pana acum si ne putem dezvolta extraordinar pe plan personal, pe plan afectiv in cuplu si/sau pe plan profesional. E ok sa recunoastem ca ne lipseste al nostru copil, ca pare pustie casa fara el, ca aveam mai multe subiecte de conversatie cu partenerul cand era copilul cu noi etc. Multe mame nu vor sa recunoasca fata de ele sau fata de alte persoane aceste lucruri ca sa nu para… “egoiste”.

Nu, draga mama care ai un copil plecat de acasa, nu esti deloc egoista daca recunosti ca iti lipseste copilul sau daca nu te gandesti numai la el, ce o face, ce ii lipseste, cum i-o fi, unde o fi etc.

Nu esti deloc egoista daca faci ceva extraordinar pentru tine, pentru relatia cu partenerul tau, sa traiesti momente frumoase, sa te relaxezi. Fireste, asta nu inseamna ca nu-ti mai pasa de copil sau ca nu comunici cu el.

Esti egoista daca dai buzna in viata lui si intri in spatiul lui personal neinvitata, daca il santajezi emotional, daca il manipulezi in sensul de a-l face sa se simta vinovat ca e acolo unde e, in sensul ca te duci neinvitata peste el sa-i faci servicii pe care nu ti le-a cerut, sa-i faci reprosuri diverse sau sa spui altora ca el ar fi nerecunoscator, sa te folosesti de o boala reala sau inchipuita ca sa-l faci pe el sa fie ingrijorat si deci, mai prezent, si altele.

Inteleg perfect cum este si ce simti cand copilul a crescut si practic are din ce in ce mai putina nevoie de tine sau deloc, asadar ai de ales intre a te plange ca a trecut timpul prea repede, ca viata e nedreapta, ca te-ai sacrificat sau poti sa traiesti in prezent, acum, aici, cu ceea ce ai: intotdeauna pe tine insati.

E posibil sa fie nevoie de putin ajutor. Ca dupa o gandire si convingeri formate timp de multi ani, nu e simplu sa re “resetezi”. Aici ajuta cursurile de dezvoltare personala, cursurile de orice fel. Ele ne ajuta sa intelegem mai bine niste mecanisme, sa intelegem posibilele greseli pe care le-am facut, sa-i judecam mai putin sau deloc pe ceilalti, pe partener sau pe al nostru copil si, mai ales, ajuta sa ne antrenam creierul, sa deprindem bune obiceiuri, sa ne bucuram de prezenta, de frumusetea din jurul nostrum, sa ne disciplinam mental si nu numai, sa fim mai fericiti.

Asadar, plecarea de acasa a copilului poate fi un lucru bun.

Zamfir Adriana on Email
Adriana Zamfir
Daca doriti sa lucram impreuna, ma puteti contacta:

Date de contact: adriana.zamfir@academiadecoaching.ro sau +40722338411 (Romania)

Adriana Zamfir

Zamfir Adriana

Daca doriti sa lucram impreuna, ma puteti contacta: Date de contact: adriana.zamfir@academiadecoaching.ro sau +40722338411 (Romania)