Iata ca a mai trecut un an, cu experiente si incercari diferite, cu momente  frumoase sau mai putin frumoase, cu realizari constiente sau nu, multumitoare sau nu. Toate acestea au fost pentru a ne invata lectia potrivita, pentru a experimenta. Eu ii multumesc cu recunostinta lui 2018 pentru tot ce mi-a oferit, cel mai de pret dar fiind Marea Trezire. Ce a insemnat asta? Dupa intrebari existentiale puse in ultimii ani,  situatii blocante, experiente repetitive, apoi masurile luate sau solutiile gasite pentru a ma dezvolta, a creste, a prospera. Deseori, adica mai mereu, pana mai acum un an, am facut bilantul anului incheiat, am zis ca… a fost bun, dar… nu am reusit multe din ce mi-as fi dorit. Concentrarea mea a fost pe ceea ce nu am facut si nu pe ceea ce am realizat.

Investind in tine, descoperindu-te, citind, urmarindu-i pe oamenii care reusesc, dar si daruiesc din ceea ce stiu si traiesc ei, dandu-ti permisiunea sa te iubesti si sa fii fericit(a)… intelegi pana la urma ca e important sa te concentrezi pe solutie, nu pe problema. E important sa ne cunoaștem potentialul nelimitat, dar si limitarile pe care ni le cream cu mintea noastra, prin gandurile, atitudinile și comportamentele noastre.

2019 a sosit. Este un an magnific. Este un an plin de prosperitate, abundenta, iubire, succes, iertare, dorinte implinite. Asa il doresc si asa va fi.

Dar cum pot sti ca asa va fi? Foarte simplu. Il creez. Eu il creez pe al meu, tu il creezi pe al tau, celalalt il creeaza pe al lui… Ne cream realitatea. Fie ca o facem constient, fie ca o facem inconstient. O facem oricum.

Asadar, ar fi bine sa ne cream anul constient. Stabilim clar in mintea noastra ceea ce dorim sa fim, sa realizam, sa reusim, sa avem. Napoleon Hill spune in cartea “De la idee la bani” ca “Mintea nu cunoaste alte limite, in afara de cele pe care le stabilim noi insine”.

Daca nu acceptam la nivel mental aceste lucruri pe care ni le dorim, va fi necesar sa lucram constient, sa repetam zilnic, timp de mai multe luni, cum spun specialistii in neurostiinte, pana cand in mintea noastra, in creierul nostru se creeaza o retea neuronala, apoi ele devin in timp realitatea noastra. Evident, ceea ce ne dorim va avea legatura cu noi insine si va fi in mod etic, fara sa incalce cuiva granitele sau liberul arbitru.

Odata ce am pasit pe calea miraculoasa a descoperirii de sine, a dezvoltarii personale, am constatat cu uimire ca se intampla ceea ce doresc. Uau, ce interesant!  Asa am ajuns sa-mi creez ziua, luna, realitatea, timpul, acum anul… Da, se poate.

Mi-am scris pe primele pagini ale unei agende noi ce vreau sa fac in 2019, pentru fiecare din cele cinci segmente cele mai importante din viata unui om: personal, familial, profesional, social si spiritual. Mai mult, in bradul nostru de sarbatoare, am pus aceleasi dorinte/intentii pe foi colorate, pe care le-am facut sul si le-am legat cu ata argintie. Si fiica mea, la fel, si-a exprimat un vis maret pe care il va materializa la momentul oportun. Pentru ca deja face pasi concreti in directia visului ei.

Totusi, daca gandesti ca:

  1. “ma lasi cu prostii de-astea? Toti gandim ca vrem ceva, cine nu vrea sa reuseasca si sa aiba, deci toti ar fi trebuit sa avem de toate”;
  2. “stii, eu nu cred ca pot obtine ceva, reusi ceva maret, pentru ca nu prea am noroc”
  3. “tot ce fac este sa gandesc pozitiv si voi avea tot ce-mi doresc, nu trebuie sa ma agit prea tare”
  4. “parintii imi ofera deja ceea ce-mi doresc pentru ca ma iubesc si nu vor sa-mi lipseasca nimic” etc.

ei, bine, sansele sa-ti atragi in realitate ceea ce iti doresti sunt minime sau inexistente. Nimeni din acest univers nu poate face ceva în locul altcuiva, asa ca e de treaba!

Increderea este esentiala. Increderea este o emotie pozitiva foarte puternica. Cand aceasta este combinata cu vibratia gandului, subconstientul preia imediat aceasta vibratie, o transpune in echivalentul ei spiritual si o transmite in Univers / Inteligentei Infinite / lui Dumnezeu, exact asa cum se intampla si in cazul rugaciunii. De aceea se spune ca “Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista.”

Ne ramane, asadar, sa ne definim ceea ce ne dorim pentru noi insine, nu pentru altcineva, sa credem cu toata fiinta ca putem obtine ceea ce ne-am dorit si, bineinteles, sa facem pasi in directia dorita, sa facem actiuni concrete.

Avem deja in noi tot ce este nevoie ca sa reusim. Meritam. Putem.

Tu ti-ai creat anul 2019? Va fi, cu siguranta, unul excelent.

Zamfir Adriana on Email
Adriana Zamfir
Daca doriti sa lucram impreuna, ma puteti contacta:

Date de contact: adriana.zamfir@academiadecoaching.ro sau +40722338411 (Romania)

Adriana Zamfir

Zamfir Adriana

Daca doriti sa lucram impreuna, ma puteti contacta: Date de contact: adriana.zamfir@academiadecoaching.ro sau +40722338411 (Romania)